Am ajuns la concluzia că-mi place modul în care percep lumea; o îmbinare de oameni-licurici şi oameni-albaştri. Oamenii licurici sunt întruchiparea admiraţiei, a sensului iar oamenii albaştri sunt spirite cramponate într-o pânză de păianjen – a căror realitate se rezumă la cifre şi întrebări obositoare.
Am citit, acum ceva timp, despre un studiu care se referea la capacitatea creierului uman de a reconstitui date [spunea ca nu contează în ce ordine se află literele într-un cuvânt, importante fiind prima şi ultima literă]. Eram puţin contrariată de faptul că omul foloseşte doar 10% din capacitatea creierului. Acum realizez ca o funcţionalitate de 40% m-ar putea ucide în maxim 2 minute. Dureros!
N-am reuşit să văd decât un singur film weekend-ul ăsta. Ex Drummer – un film belgian, o nebunie totală; violenţă, sânge, comedie, scene de sex, durere, homosexuali agresaţi, The Feminists [trupa handicapaţilor] şi muzică – filmul are o coloană sonoră extraordinară.
Am trecut cu bine de trăirile afective de provenienţă organică manifestate săptămâna trecută – n-am făcut nimic special în privinţa asta. Sau poate am conştientizat faptul că frustrările, complexele de genul nu-mi ajută la nimic.