Romanul, trecut si prezent

Cantarind trecutul si prezentul, ajung la concluzia ca romanul s-a nascut cretinizat si se dezvolta in aceasi maniera. Nu o privesc ca pe o nota pesimista ci pur si simplu realist.

Privind in trecut, imi pemit sa condamn acei oameni care au trait perioada comunista in Romania si acum dispera regretand acele vremuri.

Ce anume sa regreti? Faptul ca treceai prin viata estimandu-ti aproape perfect evolutia?
Era cat se poate de simplu. Fara a detine prea multa minte in cinci minute iti vedeai viitorul cert. Scoala, loc de munca asigurat, casa, nunta, copii, concedii la munte sau la mare si apoi te bucurai senil de discutiile avute la cozile pentru ratie. Mirific!

Imi pare ingrozitor de monotona si enervanta o astfel de viata! O viata in care trebuie sa traiesti in umbra, fara a gandi prea mult sau a-ti pune intrebari, in care orizontul iti este limitat evident, o viata fericita prefacuta in care existau scapari in gandire/ratiune cand indrazneai sa-ti spui in mine cuvantul libertate (privind spre cer), sau gandind la cum se poate obtine aceasta libertate.

Momentul in care romanii au putut gusta divina libertate, a venit printr-o jalnica mascarada care, culmea, a fost platita de oameni naivi, nevinovati, marionete luate de valul isteriei.
Romanii s-au trezit liberi, s-au vazut salvati; acea intrebare care rasarea uneori ascunsa in mintile lor, a fost repede inlocuita cu o alta. O intrebare enigmatica pana si in ziua de azi, si anume: ce inseamna libertate?
Un lucru este cert, libertatea a indepartat monotonia si previzibilul in care cazusera marea majoritate.

Prea putin informati, prea putin judecand, fiecare si-a construit propriul concept de libertate actionand condus de impulsuri prost cladite. Un penibilism cras, care a ramas nesters si inca activ pana azi, a portionat natiunea in prea multe paturi sociale, in care incultura si prostul gust pleaca de sus.

Au trecut 18 ani, in care romanii sunt macinati de libertate, inca prost inteleasa, si condusi de diversi indivizi care exista pe acele posturi din simplul motiv ca trebuie sa existe un presedinte, un prim-ministru, parlamentari, deputati, etc..

Urmarind prezentul observ ca acum romanii traiesc pentru a ravni in permanenta la bunul altuia, pentru a invidia pozitia celui de langa el indiferent daca acesta a muncit pentru ea, traiesc pentru a transforma utilul in inutil, pentru distrugerea normelor morale si pentru a-si striga salvarea.
Romanul vrea sa fie salvat! De ce anume, nu stie. Striga intr-una dupa ajutor nestiind concret dupa ce anume striga.