Era acea vara, cand lucrurile au luat-o razna rau de tot. Tocmai implinisem douazeci de ani. Primisem in dar de ziua mea un papagal intr-o colivie de lemn. Papagalul se numea “douazeci”, dar n-am avut parte de el, pentru ca tocmai plecam la Ostrov, la copilit de vie, cu colegii de facultate, iar papagalul a ramas acasa si cand m-am intors nu mai era.
La Ostrov am plecat cu trenul, el m-a condus la gara, mi-a carat geamantanul si ne-am despartit apoi, cred ca acesta a fost momentul despartirii noastre, dar de aici incepe adevarata poveste.
S.V. ma privea intrigat stand cocotat ostentativ pe Mobra lui celebra. Habar n-aveam ce avea sa urmeze, nici nu stiam daca venea cu noi la Ostrov, sau venise numai asa, sa vada care sunt fraierii care pleaca la copilitul vitei-de-vie. Avea cu el o geanta si o chitara si o alura de cowboy suparat pe tot ce misca. Noi, ca de obicei, trupa de soc, vreo cinci fete in jurul aceluiasi C., zapacit si aiurit si vesnic indragostit de una dintre fete. De mine, nu, never, sa fie clar pentru toata lumea.
In nebunia generala, trenul a pornit, a inceput distractia. Aveam un repertoriu ales: I’m an American girl, Le soleil me brule les mains si altele ca doar eram studenti la Comert Exterior. Cine mai era ca noi, nobili si vorbitori de 3-4 limbi straine, mergeam sa salahorim pe camp, sa mancam un sfert paine neagra cu unt, sau branza, sau ou, sau gem cu ceai, la breakfest, ciorba si mancare de ceva la lunch, iar la dinner vreo salata orientala sau omleta, sau ce mai conteaza acum, dupa atata timp.
Iar dupa cina incepea adevarata distractie la club (cred ca sala de mese se transforma in ring de dans). Baietii venisera dotati cu muzica la moda si dansam ca descreieratii toata noaptea pe muzica lui Beatles, Rolling Stones, Led Zeppelin si nu numai.
Dar, am sarit peste prima seara cand am ajuns in tabara de la Ostrov.
Erau niste dormitoare muncitoresti, cu paturi suprapuse, cate doua. Ne-am ales paturile, a venit seara, s-a aprins lumina, cateva fete s-au culcat, obosite de drum si-atunci au inceput sa circule plosnitzele pe pereti. Am hotarat sa ne revoltam, eu am fost capul revoltei, am iesit cu bagajele pe hol, le-am convins si pe fete sa iasa pe hol, l-am mobilizat si pe C. sa iasa pe hol, el era deja in pijama, adormit, a iesit cu un sandvis cu cascaval, care cascaval, bineinteles ca mi-a cazut mie pe pantalonii cei galbeni si mi i-a jegosit.
Am hotarat sa nu intram in dormitoare pana nu se face dezinsectie, ca altfel plecam acasa a doua zi. Si-am agonizat asa, pe hol, pana a venit S.V. cu chitara si ne-a invitat afara, pe iarba si a inceput sa cante country music si Yesterday si Let it be si uite-asa am uitat de toate relele.
A doua zi a urmat dezinsectia, care l-a surprins pe C. in dormitor, dormind in patul de sus si s-a facut dezinsectia cu el cu tot, norocul lui ca o foarte recenta iubita si-a dat seama ca lipseste la apel si l-a cautat si l-a gasit dormind si l-a salvat. Ce ne-am mai distrat pe tema asta nu pot sa uit asa usor. Plecam dimineata in vie si incepeam procedurile de copilit ale vitei.
Ni se facuse un fel de instructaj, iar noi, studenti silitori, despuiati in costume de baie, in sorturi, in maieuri, cu baticute sau palarii pe crestet, munceam de zor, pana la pranz, dupa care incepea distractia.
S.V. imi tot dadea tarcoale, dar ma faceam ca nu-l observ, il ignoram cu buna stiinta, deoarece chiar n-aveam chef sa ma complic. Venisem la munca campului, ne distram de minune, cand ajungeam dimineata la masa si vedeam codrul de paine neagra pus direct pe masa care n-avea fata de masa, nu-mi mai trebuia nimic altceva, asa ca ne foloseam fantezia sa ne simtim bine, sa ne distram.
Serile erau superbe. Ne adunam cu totii afara, ne tolaneam pe iarba si cantam. S.V. era vioara intai, cu chitara lui, iar noi corul antic, pe langa el. Urma dansul la club, pana ce sleiti de puteri, ne duceam la culcare in dormitoarele proaspat deratizate, care pastrau inca mirosul substantei anti-plosnitza.
Dar eram tineri, viata era frumoasa, dimineata vuia vantul in vita de vie, Dunarea se zbatea intre maluri, era sa ma inec in Dunare, pentru ca nu stiam sa inot si cine credeti ca m-a salvat, S.V., bineinteles, m-a insfacat cu putere si m-a tras afara si m-a certat ca sunt nebuna, ce caut acolo, daca nu stiu sa inot si nici in ziua de azi nu stiu ce-am cautat acolo.
Intr-o zi, m-a invitat la plimbare cu Mobra-Cobra. Si-a luat chitara, mi-a pus-o in brate si am pornit. Vuia vantul in urechile mele, ma simteam studiata din oglinda retrovizoare, am oprit intr-o poienita, mi-a cantat ceva, s-a intunecat dintr-o data, s-a pornit vantul, am plecat inapoi, sa nu ne prinda ploaia.
Era suparat, nu-i iesise cum spera, m-a persecutat, a plecat a doua zi in oras cu o tipa mai mare ca noi, care repeta anul pentru a cata oara, sau care poate fusese infiltrata printre noi, ca sa aiba o facultate la dosar. Caci asa era pe atunci. Aveam colegi care apareau din neant, iar eu naiva, credeam ca repeta anul, sau sunt transferati, dar ei veneau de fapt din alta parte si-aveau nevoie sa-si ia diploma, ca noi, fraierii care mergeam la copilit via si la sortat cartofi.
Mi-a marturisit ca-i place cum ma imbrac, ca-mi sta tare bine asa: purtam sort cu tricou, ciorapi ¾, cu pantofi sport, aveam tunsoare sic, eram bronzata si ma bucuram de viata.
Cred ca asta il intriga foarte tare, ca nu-i cadeam in brate, caci aveam sa aflu mai tarziu, ca era mare crai, ca nimeni nu-i rezista, era tenace si misterios, un cowboy zeflemist, care umblase in lume prin Olanda, prin cartiere rau famate il purtasera pasii, era matur, mult mai matur ca noi si canta bine si avea ochii unui actor celebru, caprui si expresivi.
Tu, nu-ti dai seama ca el te-a ales, mi-a spus o fata, intr-o zi, tu esti “la desiree”. Nu ma asteptam ce-i drept, la o astfel de remarca de la M. Dar, pe atunci nu aveam timp sa ma gandesc prea mult, traiam viata dupa regulile mele, ma fascina misterul, imi placea vuietul vantului, imi placeau serile sub clar de luna, vuietul Dunarii, dansul la club, mirosul ierbii cosite, iubeam vorbele nespuse, privirile patrunzatoare, atingerile trecatoare, mangaierile din priviri, tandretea gesturilor si a cuvintelor.
A disparut o zi si s-a intors, cand insistent, cand indiferent, cand zambind frumos, cand intunecos, sa mai stea, sa plece, nici el nu mai stia ce vrea.
Hai, sa plecam, mi-a spus. Eu, nu, de ce? In weekend mi-au venit parintii in vizita cu Kugelhof si cu creama de vanilie si cu alte minuni, ce bine ca n-am plecat imi repetam intr-una.
Asa a fost sa fie, mai departe, niciodata n-am stiut nimic exact, cand invatam la drept impreuna, sau cand mergeam la Blow Up, sau la Ambasada Frantei la vreun fim, sau la o cafea , sau la un pahar de vin la Restaurantul cu picturi de pe Ana Ipatescu.
Dupa facultate, s-a inscris la o alta facultate, a plecat in strainatate si ani de zile n-am mai auzit nimic de el. Acum doi ani, venise in tara, urma sa ne intalnim cu totii, urmand traditia, in a doua sambata din luna iunie, a fiecarui an din viata noastra.
Dar n-a venit, pentru ca intre timp s-a dus la Roma.
L-am cautat pe net intr-o zi si l-am gasit.
Acelasi nume, dar alt chip.
Mai tanar si cu alte trasaturi, fiind medic, cine stie…
Asta-i tot ce mi-a ramas din povestea din facultate. O pagina pe internet cu un chip necunoscut…