Fericirea nu trebuie doar atinsa, ci si dobandita. Intotdeauna am crezut ca daca primesti ceva, de orice natura ar fi, trebuie sa dai si tu la randul tau si invers. Dar cand totul se rezuma la a te simti fericit in stare de inconstienta… nu, merci.
M-au dezamagit oameni. Dar am incercat sa le gasesc o scuza pentru atitudinea, faptele lor (altfel, nu ii pot ierta): natura umana e adeseori construita dintr-o panza slaba. Si ii inteleg. Nu ii reneg. Nu ii arunc intr-o temnita, incatusati. Ba chiar am incercat sa ii ajut. Ii las in voia aripilor lor, sa zboare. Multi au renuntat la principii si ce-i mai grav- la promisiuni.
Privesc omul in ochi dupa atata timp (suntem schimbati amandoi), simte ca se minte singur, dar continua sa iti imparta tigara cu iubita. Eu ii zambesc ca si cum ar fi un om aflat pe moarte numai ca sa ii dau impresia ca nu mai conteaza incalcarea promisiunilor… ca si cum totul ar fi bine. Insa, eu ma intorc cu regretul de a-l fi cunoscut.
Nu. Gresesc! Nu ar trebui sa regret asta! Orice om inseamna o noua experienta, o alta gena a unui prototip social. Nu te speria ca ma contrariez singura. E normal. Pana la urma, fiecare contribuie la o mai buna cunoastere cognitiva. Aici e momentul cand le multumesc.
Suntem in formare, nu? Da… e ca si cum am lua un diamant care se crede piatra si ca sa arate mai bine, piatra se tavaleste in tot felul de substante: noroi, sta in ploaie ca poate rugineste si isi schimba culoarea, praf ca sa arate mai stralucitoare si tot asa. Partea cea mai proasta pentru aceste pietre poarta denumirea de: regret. La un moment dat, dupa atata tavaleala in stanga si in dreapta, incepe regretul, cautarea originilor, iertarea pacatelor.
Nu mai vreau sa mai iubesc oamenii. Mi-e de-ajuns. Prefer sa privesc in ochi de copil. Sa pot sa ii vorbesc si el sa imi zambeasca si sa ma ia in brate. Chiar ieri am intalnit o fetita. Nu conteaza locatia. Conteaza ca s-a asezat pup si a atins cu degetele suprafata lucioasa, desenand un balon in timp ce degetul ei stergea praful de pe talpile oamenilor in traiectoria formei. Neg ideea de a fi om in acest moment. EU ma aflu intre cele doua deocamdata…