Se făcea ieri că un coleg de-al meu de cameră voia să meargă la aerodrom să se întâlnească cu niște prieteni. Și cum, student fiind, n-avea bani de taxi și-a propus să închirieze o bicicletă…
Mă opresc aici urmând ca voi să bănuiți ce s-a întâmplat sau continui (știu, pot fi multe scenarii la mijloc)?
Păi e simplu, am auzit de bicicletă, și cum am câțiva ani buni de când n-am ai urcat pe una, am zis că merg și eu. Zis și făcut. Luat actele, sticle cu apă și apărători de soare (șepci, ochelari….) și plecăm la închiriat. Așteptăm vreo juma de oră până ne vine rândul la biciclete (d-alea de închiriat prin proiectul ******* – fără publicitate, vă rog).
Trecând peste descrierea bicicletei și modului de funcționare al acesteia (o frână pe mâner, una pe pedale) o să încerc să descriu cum a mers cursa: bine, până la o bucată de intersecție în pantă. Adică una în care trebuia să frânez și să semnalizez totodată – manevră pe care, am aflat pe moment, eu nu o pot îndeplini foarte bine. După cum v-am spus, nu-s obișnuit cu frâna de picior (am condus vreo 7 ani o bicicletă cu două mânere de frână), prin urmare am acționat-o p-aia de mână.
Adică….. roata de pe față. Și în ciuda faptului că nu aveam viteză mare (că mergeam cu frâna de vreo 200 de metri) a fost destul să am mâna stângă ridicată de pe coarne pentru ca în câteva secunde într-una din intersecțiile din Pod de Fier să avem un Razvan împrăștiat pe asfalt, un coleg de-al lui Razvan speriat și panicat (bă, mișcam da? că m-am ridicat singur în câteva secunde – pentru ca după alte zece să cad din picioare, de data asta pe marginea străzii) și o coadă de multe mașini în spate…
Urmările: Chemat ambulanța, bandajat juliturile (bucățile mari de piele desprinse de pe palma dreaptă, cotul drept și genunchiul drept), măsurat semnele vitale și dus negocieri de transport la spital – evident că nu voiam să merg, deși după căzătura de pe bicicletă abia mă mai puteam ține pe picioare (fără lovituri la cap sau coloană). În fine, ploaia care s-a pornit până la apariția doctorilor m-a făcut să mă „trezesc” astfel încât, în afară de consult, bandaje și câteva mustrări serioase, nu s-a mai întâmplat mare lucru. Am ajuns înapoi în cămin pe picioarele mele, fericit că, citând-o pe doctoriță – care apropo a fost de nota 10 – „ai scăpat ușor. Realizezi că asta e cea mai simplă metodă de răsplată pe care ai primit-o, nu?”
No, da’ pesemne că unii se întreabă care-i faza cu revăzutul vieții în câteva clipe. Păi… e simplu, când te vezi căzând la intrarea în intersecție, cu un șir lung de mașini în spatele tău, singurul lucru care-ți trece prin cap este „Dacă nu frânează ăștia la timp am belit pula. Replanificăm toate ideile făcute în ultimii 5 ani pentru următorii 20”… so – dacă sunteți atei treceți peste următorul paragraf – mulțumesc Doamne că m-ai scos întreg și din asta.
Și de final, menționez că vreo săptămână cel puțin o să mă vedeți mergând un pic cam șui și vreo 2 săptămâni o să mănânc, o să mă spăl pe dinți și o să fac restul de activități ce implică deplasarea mâinii drepte către față, cu mâna stângă – originala e parțial imobilizată din cauza bandajului de la cot 😉