Nu, nu e o întrebare retorică. E o întrebare care, mie cel puțin, mi-a fost pusă în repetate rânduri în ultimele cel puțin 2 luni. Băi, fiecare avem o doză de infantilism în noi. Fie că e vorba de o amintire din trecutul îndepărtat, fie că e vorba de un joc între oameni ce au pretenția de a fi maturi.
Da, oamenii maturi se joacă uneori mai mult decât copiii. Și cu urmări mai tragice decât urmările relațiilor pe care aceștia din urmă le au. Mi-aduc aminte aici de nepotu-miu, care astă-vară era certat cu o vecină, colegă de clasă cu el – tura trecută când am fost acasă i-am văzut pe amândoi de mână 😛 (n-au decât 7 ani fiecare).
Revenind. Uneori, în ciuda faptului că suntem trecuți de o bucată de vreme de vârsta majoratului, de vârsta examenului de maturitate (aka – Bacalaureat) sau chiar de vârsta la care avem trasat un drum în carieră – admiterea la facultate, continuăm să jucăm scenariile pe care le interpretam cel mai probabil când eram prin clasele primare.
Când colegul din clasa a șasea era îndrăgostit de tine și, la un moment dat, ți-a arătat asta. Care a fost urmarea nu e greu de ghicit. El îți îndeplinea cele mai ascunse dorințe în timp ce tu… îl tratai ca pe ****** – înlocuiește steluțele cu ce crezi mai util (hai, fii serioasă, asta se întâmplă mereu. Și nu neg faptul că reciproca nu ar fi valabilă).
Dar….. ai ajuns la vârsta la care ai pretenția ca acel coleg pe care-l ai (fie el de muncă, de proiect sau chiar de…. facultate – că după 20 de ani există posibilitatea să fii studentă… ) să fie sincer cu tine. Băi, sincer nu înseamnă și faptul că nu se poate atașa de tine astfel încât, la un moment dat în relația voastră, acesta să nu simtă o oarecare afecțiune (sau atracție sau orice altceva de gen) față de tine. E ok. Sau nu. Vorba unui prof d-al meu: ”nu poți susține că, la un moment dat, o persoană umană nu este predispusă la tentația de a-și înșela partenerul” (vezi logica d-a 9a)
Adică acel partener riscă să se atașeze sentimental de tine, dacă tu îi oferi substratul de care are nevoie pentru a-și defini parte din moral. O faci, conștient sau nu. Și când îți dai seama dai înapoi…. să fie prea târziu?
Doar tu poți decide. Ai o vârstă. Vârstă la care poți hotărî cât de corecte sunt gesturile pe care le faci. Fie că accepți o invitație, fie că faci o aluzie – fie ea chiar și în glumă, ai o reacție. Această reacție poate fi interpretată. Nu o să vin acum cu teorii psihologice, însă pot susține, atât eu cât și prietenii mei, studenți ca mine la Relații Publice, că aceste reacții – chiar și involuntare fiind- reprezintă o parte din ceea ce ești tu…
unde e relevanța întrebării din titlu?
Sper să o găsim fiecare.