Am ales sa merg cu tramvaiul 40 de dimineata, trebuia sa ajung undeva pe cheiul Dambovitei pe la Unirea. Imi place sa calatoresc pe deasupra mai ales cand am ocazia sa vad ce a mai ramas din Bucurestiul vechi, pe care eu tot il iubesc mult, ceea ce cred ca am mai spus de cateva ori pana acum.
La un moment dat in fata usii din fata a tramvaiului statea un tanar destul de bine imbracat, cu un fular legat shic in jurul gatului, pe deasupra pardesiului.
Se opreste tramvaiul in statie, se deschide usa, urca o doamna in varsta cu baston. Urca foarte greu. Eu stateam pe un scaun mai in spate si ma rugam in sinea mea ca tanarul sa-i intinda mana sa o ajute, ceea ce din pacate nu s-a intamplat. In final, doamna a reusit cu mare greutate sa urce in tramvai si s-a asezat pe un scaun.
Tramvaiul 40 se apropia de capat, m-am dus langa doamna aceea, am luat-o de brat, i-am promis ca o ajut sa coboare din tramvai, tanarul atunci s-a deplasat la alta usa, am coborat, i-am dat mana doamnei sa coboare, am ajutat-o cat am putut si am adaugat ca este un lucru atat e simplu pe care oricine il poate face. Dar doamna mi-a raspuns ca din pacate sunt foarte putini cei care o fac.
Si ma gandeam cat de mult conteaza sa fii ajutat atunci cand nu poti sa urci sau sa cobori din tramvai. E un lucru atat de simplu sa intinzi o mana cuiva care chiar are nevoie.