Cand s-au hotarat sa ne lase sa ne stabilim intr-un pantec de femeie calda nimic nu ni se mai parea rece. Totul era cald si rosu. Fluxul sangelui in vene ne mangaia de noapte buna chiar si cand nu era timpul sa ne asezam capul peste o liniste dulce de femeie.
Ne-am nascut in aceeasi zi, dar umbrele noastre nu au fost niciodata la fel. A urmat si primul moment cand ne-am tinut de mana si de atunci ceea ce parea ca ne legase se transformase intr-un juramant: Nu vei cunoaste nici frica, nici lacrima, nici rautate, nici tunete, nici fulgere, nici ploi si nici fantasme. Cand lacrimam, lacrimile ei erau mai mari decat ale mele. Tinea mortis sa-mi preia din greutate numai pentru a nu simti durere.
Am ales amandoua pianul si impreuna cantam partituri, chiar daca imaginar. Am ales fotografia pentru ca era sursa cea mai tacuta de a pastra amintiri. Am ales primavara si toamna pentru ca nu erau nici prea calde si nici prea reci. Am ales verdele pentru ca reusea sa ne topeasca micile tendinte de a simti repulsie fata de cei din jur. Am mai ales o camera unde sa ne punem fiecare dorintele.
Ea vroia sa fie scriitoare, eu doctor. Ea vroia sa numere stelele cerului, eu vroiam sa vindec rani. Ea vroia sa-si gaseasca iubirea vietii ei cat mai curand si sa nu piarda nicio clipa alaturi de ea, eu vroiam sa plec departe, cat mai departe. Ea vroia urmasi de sange, eu vroiam sa salvez vieti. Ea era pasionata de dragoste, eu de ceea ce trupescul imi oferea. Ea se lasa dusa de val, eu puneam mereu intrebari si ma indoiam.
Insa amandoua am avut in comun un singur lucru din cauza caruia nu ne puteam separa definitiv sau poate deloc. Ceva ce ne iriga placerile si ne face sa fim dezinvolte cand vine vorba sa ne deschidem sufletul, sa-l lasam zdrobit, sa-l lasam sa fie iubit, sa-l lasam sa se asigure singur ca poate traversa strada sau ca se poate uita in spate fara a plange, fara a regreta.
Acest ceva este insasi trupul ce ne-a fost dat pentru a ne tine impreuna. Am zis impreuna, insa noi suntem ba complementare, ba mult prea diferite. Sunt proprietati ale doua minti ce sa bat cap in cap. Incep sa ma indoiesc ca vom putea trai in continuare amandoua in aceeasi camaruta rosie in care canta jazz-ul.
Neincrederea in noi cred ca vine din presiunea indirecta a exteriorului de a cerne fiecare gram de carne si de a sustine un singur boboc, si nu mai multi. Dar pentru tine, draga mea, vom rezista impreuna. Sa nu spui nimanui ca am ramas impreuna.
Voi fi medic, iar tu vei fi scriitoare. Meritele le vom savura cu o singura inima la un ceai cu scortisoara intr-o dimineata de duminica. Iti doresc succes! Arata-le ce poti! Du-te si implineste-ti visele! Voi fi mereu cu tine…
Si eu cu tine…