Aruncă cu banii…

… în stânga şi în dreapta doar să îşi atingă scopul. Un scop ce nu putea fi cumpărat.

S-a oprit la florărie şi a deschis un dialog cu floraru’:

– Prietene, câţi trandafiri ai în vază?

– Domnule, mă pregătesc să închid, chiar credeţi că stau să îi număr pe toţi?

– N-ai înţeles. Vreau să cumpăr toată vaza. TOŢI!

Florarul a căscat ochii cât cepele. Cea mai mare comandă pe care a avut-o a fost de 3 magnolii şi o cumpărase un tip care se tocmise cu el o jumătate de oră să mai lase din preţ. Se apucă să îi numere

– Doi, patru… douăş’doi, domnule. Douăj’doi albi.

– Perfect! Pune şi unul roşu, curăţă-le cozile, pune-le o pamblică şi fă socoteala.

– Douăş’trei ori 7… o sută cincizeci de lei, domnul meu. Reducere că-i comandă mare.

Î-a îndesat în buzunar o bancnotă de 200 de lei şi i-a făcut semn să tacă lăsându-l să-şi frece mâinile de bucurie. S-a urcat în taxi, punând cu grijă uriaşul buchet pe banchetă lângă el.

– Strada Stoicescu, în faţă la cămine, vă rog! îi trânti şoferului în timp ce se uita la ceas. Fuck, e aproape 12. Cum dracului mai intru eu?. Îi sună telefonul. O voce de domnişoară (voce pe care o cunoştea) îi spuse că la camera 4.. fetele vor să se culce şi ar face bine să se grăbească daca nu vrea să dea curs unor crize de isterie.

– Calc-o pân’ la fund! urlă cu o voce aproape inumană la taximetrist în timp ce trăgea de centura de siguranţă care nu voia să se întindă peste pieptul lui încordat.

După 20 de minute, ajuns la destinaţie, şoferul dădu să îi spună preţul cursei în timp ce el îi aruncă în grabă o bancnotă de 100 de euro. Spuse aceeaşi frază păstrează restul în timp ce se grăbea spre intrarea în cămin. Spera să treacă neobservat pe lângă portar când acesta îl strigă din urmă cu o voce ameninţătoare:

– Încotro, domnule? Sunteţi în afara programului… Nu apucă să-şi termine propoziţia şi X îi aruncă ultima bancnotă găsită în portofel (nu era obişnuit să umble cu cash la el).

– Nu stau mult, adăugă el.

Ajuns în faţa uşii scăpă buchetul de flori de două ori. Tremura atât de tare încât simţea că nu are putere nici măcar pentru a bate în uşă. Reuşi totuşi să o facă. Şi i se deschise într-un timp mai scurt decât s-ar fi aşteptat. În cadrul uşii stătea ea. O ea surprinsă, somnoroasă şi nelămurită:

– Ce…? Cum..? … Ai curaj dacă vii în cămin la ora asta să mă trezeşti. Ce vrei?

O apucă de mijloc, o strânse în braţe, o învârti până pe hol, ridică buchetul (pe care îl scăpase, din nou), plecă privirea în pământ şi spuse

– Îmi pare rău. Sunt un cerşetor. Am venit să cerşesc iertare.

va urma…