Articol din seria „la ţară”, că până la urmă, pe blogurile personale, scriem articole inspirate din viaţa cotidiană, şi cum, în ultima vreme, viaţa mea cotidiană se petrece la ţară, ce urmează nu-i greu de ghicit: O să vorbesc, asemenea omuleţilor cu vecini ce dau găuri în pereţi la ora 7 dimineaţa, despre vecinii mei. De fapt, nu chiar despre ai mei, că eu am vecinii destul de ok pentru mine (mulţumesc Domnului că sunt distanţe acceptabile între noi), ci de ai surorii mele, care stă la distanţă de patru case de mine.
Povestea e simplă: vecinii ăştia de care pomenesc sunt în majoritate pensionari, drept pentru care duc o FOARTE mare lipsă de ocupaţie. Aşa că, în activităţile lor zilnice, gen privit la tv câte o juma de zi, stat la bârfă cu alţii de aceeaşi teapă un alt sfert de zi, şi-a făcut loc şi aruncatul câte unei priviri peste gard, doar-doar de şi-or surprinde mai tinerii consăteni în vreo ipostază compromiţătoare (a se băga de seamă că, pentru moşuleţi, termenul compromiţător are alte implicaţii decât pentru majoritatea celorlalţi).
Astfel, lunea trecută, Maria fiind, iubita mea surioară s-a gândit să-şi ia familia şi să meargă la nişte prieteni să-i sărbătorească. Oamenii, ospitalieri peste poate, i-au oprit peste noapte (cred şi eu, după o noapte de chef nimeni nu mai avea chef de mers pe jos câţiva kilometri şi de condus maşini nici nu se poate pune problema). A doua zi dimineaţă, mama pusă pe vizite, pleacă să vadă ce-i face cealaltă jumătate de familie (prima jumătate având-o în casă cu ea). Ajunge la soră-mea, găseşte uşa încuiată şi bănuieşte care poate fi faza. Pleacă şi, pe drum de întoarcere, trece prin poarta vecinilor (doh!). Care vecini încep să se plângă, că-s plecaţi „de ieri de la două” (când undeva în jur de 6 soră-mea trecuse pe la mine venind de acasă), că pleacă sâmbătă de sâmbătă prin sat şi alte aberaţii de genul.
No, până aici toate lucrurile spuse sunt pricină de râs şi de nebăgat în seamă. Dar când acelaşi vecin ameninţă că o să sune proprietarul să-i evacueze (nah, aşa-i cu chirie) deja foaia se schimbă. Şi eu mă întreb acelaşi lucru pe care maică-mea i-a întrebat: cu ce mama dracului îi deranjează pe vecini faptul că eu (sau altcineva) încuie ușa și pleacă de acasă?
Later edit: de fapt faza cu SRI-ul s-a născut din aceeași grijă a respectivilor vecini de a-i spune mamei toate mișcările surorii mele din ultima săptămână, gen: sâmbătă noapte au avut petrecere până la ziuă – petrecere care de fapt a ținut până la ora 12 și care era, dealtfel, motivată: era ziua lu’ nepotu-miu…