Aglomeratie

Ti-a fost vreodata frica; frica de tot, de a incerca cel mai mic lucru? Frica sa intinzi mana, sa faci un pas (inainte sau inapoi), frica de a privii…

Acest exces de luciditate uneori nu-l poti invinge. Cantaresti, cantaresti dar balanta nu se inclina nici intr-o parte, nici in alta. Ce poti face atunci? Nimic! Ce decizie sa iei? Niciuna! Traim viata pe ghicite, involuntar.

Lipsa de comunicare devine agresiva, e o fatada; zambim, deschidem gura si mintim. Daca nu mintim, spunem doar jumatate din adevar, sau… uneori ne rezumam la un zambet si atata tot.

Suntem marionete ale vietii, tot ce se intampla e fara participarea noastra directa. Daca lumea curge, daca lumea canta, daca lumea moare, noi curgem, noi cantam, noi murim.

Oamenii cred prea mult in inspiratia de moment, in noroc, si de cele mai multe ori nu-l au. Ar trebui sa gandim mai mult la situatiile in care ne aflam, atat de mult incat sa nu mai stim de unde sa incepem, pe ce sa punem accentul, unde sa lovim. Ar trebui sa gandim atat de mult incat sa nu mai facem nimic. Astfel am putea gandi ca facem o mie de lucruri dar de fapt sa nu facem nimic.

Ne regasim printre suferintele altora dar nu si printre fericirile lor. Te gandesti: ce-mi pasa de fericirrea altora? Cat despre suferinta… e aici, ma pandeste, pe mine si pe ceilalti.

Daca am stii cu totii mereu ce hotarari sa luam, am avea o siguranta asupra vietii.

Viata inseamna sa pui intrebari, nu sa afli raspunsuri.